Demisie…

demisie3Subsemnatul, vă aduc la cunoştinţa decizia irevocabilă de a demisiona oficial din funcţia de adult pe care o deţin acum abuziv.

Dupa o analiză detaliată a situaţiei, m-am hotărât să mă retrag şi să preiau atribuţiile unui copil de şase ani, cu toate drepturile şi îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunţat cu prea mare uşurinţă.
Vreau să desenez cu creta colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec oameni maturi şi importanţi spre serviciu, şi să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele şi traficul care îi aşteaptă.
Vreau să fiu mândru de trotineta mea cea roşie, fără să mă interseze cât costă asigurarea pe anul viitor.
Vreau să cred sincer că bomboanele Tic-tac sunt mai bune decât banii, pentru că le poţi manca. Vreau să stau întins la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână şi cu ochii la norii pufosi care aleargă pe cer, întrebandu-mă cu uimire de ce adulţii nu fac la fel.
Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viaţa era simplă. Atunci când tot ce ştiam se rezuma la cele şapte culori, cinci poezii, zece cifre şi vocea mamei care mă chemă la masă când nu îmi era foame.
Vreau înapoi, atunci când nu îmi pasă de cât de puţine lucruri ştiam, pentru că nici nu ştiam cât de puţine ştiam.

Vreau să cred, ca odinioară, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpăra cu preţul unei îngheţate la pahar.
M-am maturizat prea mult şi nici nu mai ştiu când m-am trezit mare. A fost cu siguranţa un abuz şi îmi cer iertare.
Am ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie şi purificări etnice, copii abuzaţi şi copii murind de foame, divorţuri, droguri în licee, prostituţie, justiţie coruptă, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, fraţi învrăjbiţi fără bani, ură, bârfă.
Am aflat despre materialism nedialectic şi mame denaturate , care îşi vând copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de bărbaţi, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar împăraţii bătrani mor ca să facă loc pe tron prinţilor tineri, căsătoriţi cu prinţese câştigate în urma ultimei zmeiade?
Unde sunt anii când mi se părea că tot ce ţi se putea întampla mai rău în lume era să nu fii ales în echipa de fotbal a scolii ?
Vreau să mă reîntorc la vremea când toţi copiii citeau cărţi folositoare, când muzica era neotrăvită, când televiziunea era pentru ştiri şi emisiuni de familie, fără sex explicit şi violentă implicită la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck, peripeţiile echipajului “Speranţa”, navigând cu “Toate pânzele sus” şi pe mama citindu-mi despre Iosif şi fraţii săi.
Ce bine era când credeam în naivitatea mea, că toata lumea din jur este fericită deoarece eu eram fericit!

Promit solemn că imediat ce o să-mi reiau atribuţiile de copil, o să-mi petrec dupa-amiezile căţărându-mă în copaci, călărind bicicleta  şi citind Robinson Crusoe, ascuns în coliba înjghebata din ramuri şi frunze de fag, în spatele grădinii.
demisie1Îmi iau angajamentul că nu o să îmi pese de raţele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apă, gunoi, cablu Tv şi Internet, asigurări pentru maşini, asigurări de sănătate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiată, computerul virusat şi faptul că maşina a început să vrea la mecanic.
Vă asigur că nu o sa fiu pus în încurcătură atunci când o sa fiu întrebat: “Ce-o să te faci când o să creşti mare?”, deoarece acum ştiu: vreau sa fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu când ar trebui să dorm şi să-l visez pe Florin Piersic – Harap Alb, gata cu ştirile despre terorişti, bombe şi căderi de avioane.
Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserică, gata cu hernia de disc, păr grizonat, ochelari pierduţi, medicamente scumpe şi dinţi de porţelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din funcţia de ADULT.
Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, nobleţea vorbelor, o lume a cuvântului dat şi respectat, a dreptăţii, a păcii, a viselor împlinite, a imaginaţiei înnobilate, a îngerilor buni şi a omului dupa chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu.
Vreau să am iaraşi şase ani şi jumatate şi să stau în braţele mamei.

Fiţi voi mari şi importanţi, şi ocupaţi, şi îngrijoraţi. Eu vreau să cresc ……… MIC!

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestShare on LinkedInShare on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste mai multe:
E totul rânduit

Cum să trăieşti frumos fără iubire, Cum să visezi, să umbli, ori să zbori, Cum să cuprinzi neliniştea din zori

Închide