Experimenteaza fericirea din tine

Ce e fericirea pentru tine? Da, cu tine vorbesc, cel care citește în acest moment rândurile acestea. Ce te face pe tine să citești ceva despre fericire? Este fericirea ceva vital pentru tine? E ceva ce simți că iți lipsește sau din contră crezi că ai descoperit secretul acesteia? Da știu, scuză-mă că te-am luat așa direct. A fost pe nepregatite? Știi, încerc să caut soluția pentru a fi mereu fericit ca și când ar exista o formulă magică sau poate matematică ideală în acest sens. Ideea e că nu știu cât de mult ar exista o formulă unică a fericirii. De fapt nici nu există așa ceva. Mă întrebi de ce? E foarte simplu dacă stau să mă gândesc. Pentru că fiecare are propria lui formula, iar ceea ce tu ai putea să faci e să ți-o găsești pe a ta. Da, știu acum o să-mi spui că pare imposibil și probabil că o să mă întrebi cum anume am făcut eu ca să o descopăr pe a mea. Ei bine nu cred că există o rețetă unică pentru fericire, iar eu pe a mea nu o stăpânesc în totalitate, însă știu că sunt pe drumul cel bun. Sunt momente în care cred că am găsit-o definitiv și nu mai vreau să-i dau drumul, vreau să o țin strâns, dar după un timp ea se schimbă, sau poate mă schimb eu sau tu sau lumea și atunci trebuie să schimb coordonatele și să pornesc în căutarea ei. Fericirea o întâlnești destul de rar în profunzime și de aceea o apreciezi mai mult. Te-ai gândit cum ar fi dacă ai fi super fericit tot timpul? Crezi tu, că ai mai cunoște sentimental acesta, dacă nu ai trece și prin extrema cealaltă, a nefericirii? Cum ai mai putea aprecia momentele de fericire din viața ta dacă nu în comparație cu opusul lor? Poate că avem nevoie și de nefericire. Cum am putut să spun așa ceva? Cum adică avem nevoie de nefericire? o să îmi spui. Logica e foarte simplă. Imaginați-vă două forțe care se luptă, una reprezintă fericirea și vizual eu i-aș atribui culoarea albă, și cea de-a doua, nefericirea căreia de data aceasta i-aș atribui culoarea opusă. Acum eu o să vin să vă spun că momentele în care acestea apar în viața noastră în formă pură sunt rare, de cele mai multe ori avem zona gri, adică o combinație a celor două, o stare de mijloc. Oricât am vrea nu le putem despărți una de cealaltă, ele se atrag și se resping în același timp precum au nevoie una de cealaltă pentru a supraviețui.

Vă invit pe fiecare să vă gândiți la ceea ce vă face pe voi cu adevarat fericiți, fără să luați în calcul mijloacele materiale de care dispuneți. Pur și simplu ce anume vă face fericiți? Pot fi multe lucruri, poate chiar elemente de care nu erați conștienți până acum. De exemplu, eu am mai multe lucruri care îmi înveselesc ziua și pe care le aleg în funcție de moment. Azi am facut o plimbare în parc pentru că asta mă face fericită, ieri am vorbit cu o prietenă dragă, zilele trecute am zâmbit oamenilor pe care-i întâlneam pe stradă fără un motiv anume doar pentru că eu pe interior eram bine dispusă și am vrut să transmit asta și mai departe (cert e că am fost plăcut surprinsă că am primit și zâmbete înapoi) sau am găsit niște oportunități interesante pe net așa că primele persoane la care m-am gândit au primit un forward, iar lista poate continua. Fiecare are în el puterea de a fi fericit, așa că priviți în interiorul vostru pentru că acolo se află o mare comoară de care nu sunteți conștienți.

Azi sunt fericită și simt o imensă stare de liniste interioară. Îmi doresc să le fac ziua mai frumoasă celor din jur, să le spun că îi iubesc, că le mulțumesc pentru că fac parte din viața mea. Oare așa se simte fericirea sau așa o simt doar eu?

Cu drag!
T.A.

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestShare on LinkedInShare on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste mai multe:
Mananca roaga-te iubeste
Mananca, roaga-te, iubeste

La 30 de ani, Elizabeth Gilbert are tot ce-si poate dori o femeie ambitioasa. Si totusi e asaltata de indoieli,

Închide