Iubesc oamenii care ma fac sa rad

Dacă a fi să mă întrebe cineva ce calitate apreciez foarte mult la o persoană, i-aș spune imediat: umorul.

S-au scris și se scriu rânduri și rânduri despre zâmbet, fericire, împlinire, iubire. Nu-mi pot imagina o lume în care aceste sentimente să nu coexiste cu umorul. Că e negru, că e sarcastic, că e ironic, ceea ce contează cel mai mult e că există. Că atunci când simți că ți le lasă colțul gurii pentru că ceva sau cineva te-a întristat peste măsură, dacă îți amintești ceva vesel, colțul gurii se ridică, iar starea de spirit își revine.

Mă uit în jurul meu în fiecare zi încercând să simt ce se ascunde dincolo de fiecare privire, de fiecare cuvânt, de fiecare zâmbet sau gest. Încerc să pictez o lume în care oamenii nu ar mai purta măști. Oare cum ar fi? Veseli sau triști? Curajoși sau lași? Puternici sau slabi? Niciodată nu reușesc să termin tabloul pentru simplul motiv că nu mă pot transpune într-o imagine fără tentă veselă și optimistă.

Când am citit Legendele Olimpului prima oară și am înțeles mesajul cu cutia Pandorei mi s-a părut tare ciudat că numai Speranța a mai rămas…Nu știu dacă toată lumea cunoaște povestea Pandorei, de aceea o să o relatez pe scurt aici (sursa: Wikipedia).

După ce Prometeu l-a imitat pe Zeus creând el însuși oameni perfecți din lut, oameni cărora le-a dat viață cu razele soarelui și cărora le-a oferit focul furat de pe Olimp, Zeus s-a simțit jignit de îndrăzneala acestuia și a decis să se răzbune. El l-a pus pe Hefaistos să creeze o cutie în care zeii au depus toate relele: cruzimea (Ares), aroganța (Poseidon), suferința/durerea (Hefaistos), vanitatea (Hermes), lăcomia și gelozia Herei, pofta trupească (Afrodita), ura (Artemis), lăcomia (Atena), bolile (Apollo), lenea (Dionis), tristețea (Demetra), teama, înșelăciunea și subjugarea muritorilor de către zei (Zeus) și, nu în cele din urmă, suferința și moartea (Hades). Doar Hestia (sau poate mai probabil Atena, zeița înțelepciunii) s-a deosebit de ceilalți zei depunând în această cutie Speranța.

Într-un fals acces de bunătate, Zeus i-a oferit-o lui Prometeu pe Pandora drept soție și cutia (Cutia Pandorei) drept cadou. Simțind că la mijloc este un șiretlic, Prometeu a refuzat cadourile. Zeus s-a îndreptat apoi către Epimeteu, fratele lui Prometeu, care, subjugat de frumusețea Pandorei, a acceptat-o de soție. Împins de firea sa curioasă, Epimeteu a deschis cutia și astfel toate relele din interior au scăpat și s-au împrăștiat pe pământ. Înfricoșat, s-a grăbit să închidă capacul, neobservând că singurul lucru care rămăsese pe fundul cutiei era Speranța.

În foarte multe discuții auzim oamenii spunând că speranța moare ultima. Eu, care mereu văd numai partea plină a paharului, zic că speranța nu a rămas degeaba în cutie…. Uneori suntem nevoiți să căutăm ceva mai mult acel ceva de care să ne agățăm, negăsind nicio portiță apropiată sau vreo cheie magică la o ușă care pare mereu închisă. Cu speranță în suflet, înarmați cu răbdare și cu optimismul la purtător reușim în cele mai multe cazuri să găsim soluții acolo unde nici măcar nu ne așteptam. Umorul salvează atât de multe situații critice încât chiar cred că funcționează în echipă cu speranța și cu încrederea.

De aceea subscriu la afirmația lui Audrey Hepburn: “Iubesc oamenii care mă fac să râd. Cred sincer că cel mai mult îmi place să râd. E probabil cel mai important lucru la o persoană.”

Articol scris de Neagu Corina.

Alte aticole minunate gasiti pe urmatorul blog : http://corinaneagu.blogspot.ro/

 

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestShare on LinkedInShare on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste mai multe:
Obiceiurile rele

Un profesor bătrân se plimba odată printr-o pădure cu un elev. Bătrânul s-a oprit dintr-odată şi a arătat spre patru

Închide