Traiti in armonie cu ceilalti

Omul contemporan are tendinţa să se vaite, să se plângă în permanenţă. Este necesar să fiţi în armonie cu voi înşivă, cu oamenii şi cu lucrurile din jur. Nu ceilalţi trebuie să se adapteze, ci voi trebuie să vă adaptaţi la stilul lor. Pentru aceasta , trebuie să faceţi eforturi necontenite, să daţi dovadă de răbdare şi calm.

Pentru buna funcţionare a maşinii voastre morale, meditaţi un sfert de oră înaintea unei greutăţi oarecare şi veţi descoperi cauzele supărării şi le veţi putea preveni. Meditaţi zilnic cinci minute, chiar dacă totul merge bine şi astfel veţi înlătura cauzele ulterioare ale unor suferinţe.

Dacă lumea exterioară vi se pare ostilă, puteţi încerca să o armonizaţi. Lipsa de armonie dăunează atât succesului cât şi fericirii voastre. Trebuie să le spuneţi celor din jur care sunt greşelile pe care le fac. Trebuie să faceţi acest lucru fără să umiliţi, vorbiţi în chibzuială şi cu blândeţe ca unor adevăraţi prieteni. Veţi crea, astfel, armonia între voi şi ceilalţi.

Lipsa de armonie a determinat întotdeauna războaiele şi revoluţiile. Ambele forţe intrate în conflict sunt vinovate.

Faceţi eforturi să construiţi, nu să distrugeţi. Observaţi calităţile oamenilor, nu defectelelor, căutaţi soluţia fără a ţine cont de greşelile trecute. Nu rememoraţi şi nu regretaţi trecutul.

Sunt posibile mai multe căi de a vă pune în armonie cu ceilalţi. Încercaţi să faceţi exteriorul vostru agreabil, vocea, vorba, atitudinea vă pot fi utile în acest scop. Acordaţi atenţie modului de a vă îmbrăca, prima impresie pe care o faceţi este decisivă. Este recomandat să vă îmbrăcaţi simplu, dar cu gust desăvârşit. Orice exces vă poate face ridicol.

Îngrijiţi-vă exteriorul! Fiţi atenţi la cuvintele pe care le spuneţi. Arătaţi-vă lumii aşa cum sunteţi, cu calităţi şi cu defecte: renunţaţi la laude. Observaţi-vă deprinderile, urmăriţi-vă gesturile. Abordaţi o atitudine destinsă, dar nu arogantă. Vorbiţi limpede şi răspicat urmărind armonia timbrului vostru vocal. Nu vorbiţi de rău pe nimeni, evitaţi să deveniţi judecătorul tuturor.

Pentru a deveni buni şi binevoitori, priviţi numai partea bună a lucrurilor. Dacă veţi căuta, veţi găsi merite şi la cei mai decăzuţi dintre oameni. Cu cât veţi fi mai binevoitori cu cineva, cu atât acesta vă va ajuta şi vă va urma cu plăcere. Atunci, în jurul vostru, se va manifesta armonia.

Pentru a reuşi să vă cunoaşteţi bine meseria şi să vă întreceţi pe voi înşivă căutaţi în ocupaţiile voastre zilnice cauzele defectelor şi nereuşitelor voastre. Gândiţi-vă dacă vă cunoaşteţi bine meseria. Căutaţi să vă educaţi priceperea, îndrumarea. Dezvoltaţi calităţile mentale necesare şi veţi şti atunci ce va lipseşte. Toate acestea le puteţi descoperi în timpul meditaţiei zilnice. Cauzele eşecurilor voastre interne sau externe vor fi atunci înlăturate. Cercetaţi toate acţiunile voastre şi puneţi-le în armonie cu talentele şi aptitudinile voastre.

Îngrijiţi-vă glasul! Urmăriţi ca în vocea voastră să fie întotdeauna armonie. Muzica cultă înalţă sufletele şi dezvoltă armonia în natură. Vocea este un instrument muzical. Puteţi aprecia oamenii şi după vocea lor. Vocile oamenilor le trădează caracterul. Există voci ascuţite, surde, tremurătoare, nazale, false. Alte voci sunt impunătoare, exprimând forţă, dreptate, dragoste, drăgălăşenie, afecţiune, echilibru moral şi mental şi altele. Educaţi-vă vocea să fie de tipul celei care exprimă însuşiri frumoase. dacă veţi fi atenţi, veţi constata că, atunci când în suflet aveţi armonie, şi timbrul vocii este mult mai plăcut decât atunci când discordia vă stăpâneşte sufletul. Îngrijiţi-vă dicţia, urmăriţi felul în care vă exprimaţi ideile. O dată cu învăţarea, se va îmbunătăţi şi vocea voastră. Timbrul vocii impresionează mai mult decât vorbele pe care le rostiţi. Prin voce puteţi cultiva oriunde şi oricând armonie.

Trebuie să aveţi un singur scop: ” mereu mai bine”. Este bine să vă programaţi cu atenţie toate acţiunile. Puteţi avea un folos maxim dacă v-aţi întocmit în prealabil un plan.

Scopul suprem al vieţii voastre este perfecţionarea continuă a persoanei voastre fizice, mentale şi morale. Viaţa voastră poate deveni o manifestare de viaţă. Căutaţi armonia şi liniştea în voi, în timpul nopţii. Folosiţi proverbul : ” Noaptea este un sfetnic bun”. Dimineaţa, mintea este odihnită, liniştită, armonizată şi poate găsi soluţiile problemelor rămase nerezolvate.

Fiţi răbdători şi perseverenţi!

Amintiţi-vă că rabdarea stă la baza oricărui succes. De obicei, cei nerăbdători nu sunt în armonie cu mediul şi sunt nevoiţi să-l schimbe mereu. Spre marea lor dezamăgire, când găsesc un nou mediu, sunt din nou în dezacord cu ceea ce există în jurul lor. Aceştia sunt cei care aleargă mereu după succes, schimbându-şi mereu mediul, scopul, profesia. Nu le urmaţi exemplul ; străduiţi-vă să cultivaţi armonie în voi înşivă. Nu fugiţi de mediul cu care nu sunteţi în armonie. Cu cât mediul în care trăiţi este mai ciudat, cu atât sarcina voastră este mai grea, dar rezultatul pe care-l puteţi obţine este mai strălucitor. Prin atitudine pozitivă şi prin voinţă vă veţi atrage semenii, veţi transforma mediul şi veţi mări sfera de armonie.

(După Victor Pauchet – Calea fericirii ) ( Felicia Alida AVRAM – R.F.P. – nr 11 / 1996)

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestShare on LinkedInShare on Tumblr

Un comentariu la „Traiti in armonie cu ceilalti

  • 18 noiembrie 2012 la 4:52 pm
    Permalink

    Cu multa truda poti reusi si asta ;dar cum stim cu totii mai intai sa ne armonizam cu noi insine ! Grea lupta .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste mai multe:
Sugestii pentru o zi armonioasa….

Este greu sa gasim armonia si pacea interioara in unele momente si zile, mai ales in diminetile in care ne

Închide