Ce trebuie sa faci ?

1. Posteaza raspunsul la intrebarea “De ce traiesc mai mult oamenii fericiti?”
2. Raspunsul cel mai inspirat, care va strange cele mai multe likeuri pana in 11 februarie ora 17:00 va intra in posesia cartii “De ce traiesc mai mult oamenii fericiti ?” scrisa de Jordi Quoidbach.
3. Urmareste pagina de facebook Traiestezambind pentru a vedea daca ai castigat.
4. Dupa comunicarea rezultatului, castigatorul va fi contactat de echipa Traiestezambind.

Pentru că deşi este peste tot, de multe ori nu o recunoaştem. Iar alteori, o negăm pur şi simplu: “ce schimbare? totul e la fel, eu sunt la fel!”.

V-aţi întrebat vreodată de unde vine toată frumuseţea pe care o vedem uneori în jur? Frumuseţea din tot ceea ce ne aduce bucurie? Ea nu vine din alt loc decât din schimbare. Schimbarea este frumuseţe! Acele momente pe care le percepem ca frumoase pentru noi sunt pline de schimbare. Abia în acele secunde pline de bucurie reuşim să vedem schimbarea şi să o acceptăm, chiar să ne bucurăm de ea, numai că nu o numim aşa. Dar ceea ce trăim cu adevărat e schimbare, în fiecare zi, nu avem cum să o îndepărtăm de noi.

Şi dacă vedem lucrurile din această perspectivă, cred că putem primi cu entuziasm şi curiozitate toate aceste lucruri care se schimbă în noi şi în jurul nostru. Aşa că data viitoare când ne bucurăm sau minunăm de ceva ce vedem, trăim, auzim, să ne amintim că ceea ce se întâmplă e o schimbare şi că aşa de frumoasă cum e atunci, poate fi oricând ne întâlnim cu ea

Irina Negrila
http://www.irinanegrila.ro/2011/05/30/schimbarea-este-frumusete/

Şi aţi ghicit ce se întâmplă: ne întoarcem rapid să aşteptăm în continuare după ce momentul, persoana sau situaţia au dispărut. Pentru că dansul, viaţa, fericirea nu vin din noi, ci ca o reacţie la ceva din exterior. Şi continuăm să aşteptăm în tristeţe, să dansăm puţin şi să ne întoarcem la loc fără să schimbăm nimic. Parcă am vrea să ne avântăm cu toată inima şi cu tot ceea ce ne face vulnerabili pe scenă, să ne asumăm riscuri, să ne îndrăgostim, să dansăm singuri şi cu ceilalţi, să ne cunoaştem propriul ritm, să fim pur şi simplu fericiţi fără “de ce”. Şi totuşi, nu ne facem curaj. Atâta timp am aşteptat, ne-am mulţumit cu pahare pline pe jumătate, cu iluzii şi promisiuni de revenire, încât nu putem crede că se poate altcumva.

Nu am cum să te conving că meriţi ce e mai bun, că deciziile potrivite pentru tine sunt cele care te fac fericit/ă, că a aştepta pe oricine înseamnă a rata experienţele care te înconjoară chiar acum, că dacă un lucru e menit să fie, va intra în viaţa ta pe fereastră chiar dacă îi închizi uşa – deşi aşa e. Tot ce iţi pot spune e că după experienţe de aşteptare, eu am ales să dansez şi să mă gândesc la ceea ce e bine pentru mine acum, fără a mai reacţiona la deciziile celuilalt, ci ştiind ceea ce vreau pentru mine şi făcând pasul pe care îl simt.

Un dans în doi durează la fel ca orice altă experienţă, atâta timp cât cei implicaţi aleg să îl susţină. Şi dacă aştepţi întotdeauna din exterior, suferi. Aşa că du-te, fii primul care spune, primul care riscă, primul care nu vrea jumătăţi de măsură şi care dăruieşte. Şi fii fără aşteptări, fii tu şi atât. Fii vulnerabil şi sincer cu tine. Iar ceea ce vei primi iţi va indica dacă ai întâlnit persoana care te apreciază exact pentru ceea ce eşti si vrea să aibă acest dans cu tine. Daca e aşa, bucura-te, daca nu, mulţumeşte şi recunoaşte curajul din tine care a ieşit la iveală – ai caştigat libertatea de a fi tu, indiferent de celălalt.

Totul incepe cu o invitaţie la dans pe care ne-o facem nouă înşine pentru a merge pe scenă şi a trăi exact ceea ce ne dorim, aşa cum simţim şi ne îndrumă paşii. Şi să fim siguri că merităm ce e mai bun, în dans şi în viaţă!

Irina Negrila
http://www.irinanegrila.ro/2011/09/20/o-invitatie-la-dans/

Deodata, vede cum vine in alergare, de departe, o pantera enorma. Crezand ca pantera o sa-l devoreze, se gandeste repede ce sa faca. In acel moment, vede o gramada de oase de-ale unui animal mort si incepe sa le molfaie.Cand pantera era cat pe-aci sa-l atace, catelul zice :

- Ah, ce pantera gustoasa am terminat de mancat! Pantera, auzindu-l, franeaza brusc si isi zice in sinea ei, descumpanita :

-Cine stie ce animal mai e si asta ?? … Daca ma mananca si pe mine?

O maimuta, care era intr-un copac pe-aproape, vede si aude toata tarasenia si da fuga dupa pantera care se indeparta sa-i povesteasca cum a inselat-o catelul :

- Oasele alea erau acolo! Si el e doar un biet catel!

Pantera foarte nervoasa, se intoarce in fuga catre catel cu maimuta agatata de umarul ei. Catelul vede de departe ca pantera se intoarce cu maimuta si isi da seama ca maimuta l-a tradat. Tremurand de frica, isi zice : “Si acuma ce fac?” Dar in loc sa fuga se intoarce cu spatele spre cele doua, si ca si cand nu le-ar fi vazut, si zice nervos :

- Nenorocita asta de maimuta! Am trimis-o de mai bine de jumatate de ora sa-mi aduca alta pantera si inca nu apare!

Morala:In momentele de criza, imaginatia este la fel de importanta ca si cunostintele, iar curajul mult mai important decat forta.

La urmatoarea statie insa, un tip enorm, cam 1,90m, cu constitutie de luptator categoria grea, a urcat in masina si s-a uitat spre sofer zicand: “Big John nu plateste!” asezandu-se apoi pe un scaun.

Trebuie precizat ca soferul avea cam 1,60m, era pipernicit si genul de om care n-ar fi omorat o musca. Asa ca nu s-a certat cu Big John, dar nu i-a convenit deloc treaba cu neplatitul. Urmatoarea zi se intampla acelasi lucru. Big John a urcat iar in autobuz, a spus tare ca el nu plateste si s-a asezat. Urmatoarea zi iarasi si tot asa cateva zile la rand.

La un moment dat soferul n-a mai rezistat, caci deja avea insomnii din cauza lui Big John care-si batea joc de el. Asa ca s-a inscris la niste cursuri de auto-aparare si culturism, decis fiind sa riposteze.

Dupa cateva luni, deja era puternic si increzator in sine. Asa ca, ziua urmatoare cand Big John urca in autobuz si spune deja obsesiva replica “Big John nu plateste”, soferul s-a ridicat i-a aruncat o privire crunta si a urlat: “Si de ce nu?”

Big John l-a privit uimit si i-a replicat: “Big John are abonament”.

Morala povestii: Asigura-te ca exista o problema reala inainte de a face eforturi uriase sa o rezolvi.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a  soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, se invata doar cu timpul…”

Jorge Luis Borges

1. Veti primi un corp.

Va place sau nu va place, va fi al vostru pentru intreaga viata.

2. Veti invata lectii.

Sunteti inscrisi la o scoala cu informatii non-stop numita Viata. In fiecare zi la aceasta scoala veti avea ocazia sa invatati cate o lectie. S-ar putea sa va placa lectiile, sau s-ar putea sa le considerati irelevante si prostesti.

3. Nu exista greseli, numai lectii.

Dezvoltarea este un proces de incercari si nereusite: experimentare. Experimentele “ratate” fac parte din acest proces, tot asa cum fac parte si experimentele “reusite”.

4. O lectie se repeta pana cand se invata.

O lectie va fi prezentata sub mai multe forme pana cand o veti invata. Numai dupa ce ati invatat-o puteti trece la alta lectie.

5. Procesul de invatare nu se termina niciodata.

Nu exista moment al vietii care sa nu contina o lectie. Daca sunteti viu, atunci aceste lectii trebuie invatate.

6. “Acolo” nu este mai bun decat “aici”.

Cand un “acolo” personal devine un “aici”, veti obtine pur si simplu un alt “acolo” care va arata din nou mai bine decat “aici”.

7. Altii sunt doar imaginea voastra in oglinda.

Nu poti iubi sau uri cava la cineva decat daca aceasta persoana reflecta ceva ce voi iubiti sau urati la voi insiva.

8. Ce faci cu viata ta depinde numai de tine.

Detii toate uneltele si resursele de care ai nevoie. Cum le folosesti ramane la aprecierea ta. Alegerea iti apartine.

9. Raspunsurile vietii exista in tine.

Raspunsurile la intrebarile Vietii se afla in tine.Tot ceea ce trebuie sa faci este sa privesti, sa asculti si sa ai incredere.

10. Vei uita toate astea.

de Cherie Carter-Scott

4 minute mai târziu: Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie, fără să se oprească.

6 minute: Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron.

10 minute: Un copil de 3 ani se opreşte în faţa muzicianului, dar maică-sa îl trage grăbită de hăinuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist, dar maică-sa îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el întorcând capul din când în când. Lucrul acesta se repetă cu mai mulţi copii, iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.

45 minute: Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani. Omul a colectat în total $32.

Dupa o ora: El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat… Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimată la $3,5 milioane. Cu câteva zile înainte, umpluse o sala de concerte din Boston.

Valoarea medie a biletelor $100.

Povestea este adevărată. Concertul din staţia de mertro, a fost organizat de către Washington Post, ca un experiment social asupra percepţiei, gustului şi priorităţilor oamenilor.

Problemele care s-au pus:

*Intr-un loc public, la o oră nepotrivită, suntem în stare să percepem frumuseţea?

*Ne oprim s-o admirăm?

*Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?

O concluzie posibila în urma acestui experiment, ar fi aceasta:

Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzică scrisă vreodată pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată, oare, de cât de multe alte lucruri, minunate, ne lipsim în existenţa noastră?

Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre ele iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas cu tocană care mirosea atât bine de îi lăsa omului gura apă.

Cu toate acestea, oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi… Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi deşi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline…

Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul. Vino să îţi arăt şi Raiul!”

Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa… Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană cu un miros deosebit de îmbietor. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri, dar aceştia păreau bine hrăniţi, râdeau şi vorbeau între ei.

Omul pios a spus: “Nu înţeleg!”

“Este foarte simplu”, i-a explicat Dumnezeu. “Aceşti oameni fericiţi şi sănătoşi au învăţat să se hrănească unii pe alţii, în timp ce ceilalţi se gândesc doar la ei înşişi!…”