Gata cu fumatul in spatii publice

Cu siguranta ai auzit de noua lege, cea care interzice complet fumatul in spatiile publice inchise. Aceasta a fost publicata deja in Monitorul Oficial, la doar cateva zile dupa confirmarea constitutionalitatii acesteia si promulgarea prin decret prezidential. Potrivit documentului, incepand din 17 martie, fumatul e interzis complet in toate spatiile publice inchise, inclusiv in baruri, discoteci si restaurante, precum si in spatiile inchise de la locul de munca si in locurile de joaca pentru copii.

Ce solutie ai tu ca fumator? Ai putea sa iti achizitionezi acum un kit de tigari electronice. Acestea se pare ca sunt interzise doar in mijloacele de transport in comun, care vor fi considerate orice vehicule pentru transportul contra-cost al persoanelor.

De ce sa risti si sa fii sanctionat cu amenzi de 500 de lei pentru fumatul in spatiile publice inchise, in spatiile inchise de la locul de munca, in mijloacele de transport in comun sau in locurile de joaca pentru copii? De asemenea, sanctiunea e valabila si pentru fumatul in unitatile sanitare, cele de invatamant si cele destinate protectiei si asistentei copilului, deci fii atent.

Cu siguranta aceste sanctiuni acopera toate spatiile unde fumatul este interzis pe care tu le frecventai de obicei. Din 10 fumatori am putea spune ca doar 5 fumeaza si in propria locuinta, deci ceilalti 5 chiar nu vor mai avea unde sa isi aprinda tigara. Nu este mai bine sa stii ca ai o alternativa, adica tigara electronica?

Tigara electronica s-a incadrat intr-o categorie confuza formulata de aceasta lege, care nu lasa de inteles cum este reglementat vapatul in spatiile publice, dar ramane totusi de vazut. Oricum, ai mai multe beneficii: nu emana fum ci doar vapori aromati, care nu au miros innecacios sau dau iritatii ochilor, nu provoaca tuse, nu miros hainele, parul sau incaperea si se pastreaza obiceiul de a fuma, ceea ce, la nivel psihic, se inlocuieste o tigara traditionala cu o alternativa mult mai sanatoasa.

 In locurile unde nu este precizata interdictia este permisa folosirea lor. Asa se intelege din lege. Este si normal. Tigara electronica nu doar ca nu trebuie interzisa, ci reglementata ca terapie impotriva fumatului. Ceea ce ii sperie pe oameni este cuvantul „tigara” insa acesta e practic un dispozitiv electronic de vapat. Nu poate fi comparata cu tigarile traditionale, cu tutunul. Alege si tu acum aceasta alternativa.

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestShare on LinkedInShare on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste mai multe:
Cizmele de cauciuc, alegerea perfecta pentru o primavara in tendinte

Hai sa recunoastem fetelor, diminetile pot fi destul de dificile atunci cand trebuie sa ne alegem tinuta pentru ziua respectiva.

Închide