Prima mea experienta cu tigara electronica

Am incercat tot felul de metode pentru a ma lasa de fumat, insa nici una nu a fost cu succes. Vedeam pe strada oameni care foloseau tigara electronica si mi se parea ceva destul de ciudat la inceput. Cu timpul, m-am obisnuit cu ideea si am zis ca ar fi bine sa vad despre ce este vorba, in speranta ca poate macar o sa reusesc sa scap de obiceiul de a fuma tigari traditionale.

M-am documentat putin si am realizat ca tigara electronica este destinata exact celor ca mine, adica oamenilor care vor sa se lase de fumat. Pare un paradox, insa nu este. Acest dispozitiv electronic nu foloseste fum si nu exista arderi, pentru ca ceea ce inhalau cei pe care i-am vazut pe strada era un abur care rezulta din incalzirea unui lichid ce poate contine nicotina sau nu. Depinde de preferinta fiecaruia, dar si de cat de dependent esti de tutun, sau mai precis de nicotina.

Mi-am achizitionat si eu un kit . Acesta contine o baterie, un dispozitiv numit atomizor care incalzeste lichidul si il transforma in vapori si un cartus in care se introduce lichidul. Mai exista si un senzor care activeaza atomizorul atunci cand tragi din tigara si rezultatul este eliberarea de vapori pe care ii tragi in plamani. Prima senzatie pe care am avut-o cand am tras din tigara electronica a fost destul de asemanatoare cu senzatia pe care o ai cand fumezi tigari traditionale.

In general, tigara electronica este putin mai grea decat una traditionala, dar acest lucru nu mi s-a parut deranjant deloc. Mi-am dat seama imediat ce multe avantaje are acest dispozitiv. Nu mirosi a fum, poti fuma oriunde fara sa deranjezi alte pesoane, nu ai nevoie de bricheta si nici de scrumiera, iar gustul rau pe care il ai de la tigarile traditionale nici nu exista. Fiind obisnuit cu tigarile mentolate, prima aroma pe care am incercat-o a fost cea cu mentol. Apoi am incercat si alte arome, inclusiv de fructe si am ramas pe aroma clasica de tutun. Acum nu mai sunt fumator, desi mai pufaiesc din cand in cand din tigara electronica si sunt incantat de ea.

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestShare on LinkedInShare on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste mai multe:
Amuletele cu dragoni sunt o bijuterie unica

Atunci cand alegem o bijuterie pentru tinuta noastra unul din motivele care ne determina sa o purtam sunt simbolurile si

Închide